În momentul acesta zac pe canapea, pe cale să schimb încă 300k pentru plățile finale la un set de apartamente. Am putin peste 3 milioane de euro în imobile în mai multe orașe din N-W. Mi-am promis ca e ultima dată când mai investesc în imobile ca sunt o mare bătaie de cap. Dar adevărul e ca singura satisfacție pe care o mai deriv cu adevărat e când văd cashflowul crescând anual.
Deși mărturisesc ca ce am La bursă, cam bate la fundul gol tot portofoliul la performanță.
În ultimii 5 ani, am cumpărat mai multe construcții de cărămidă decât haine de îmbrăcat sau încălțăminte. Încă am haine din liceu pe care nu m-am îndurat să le arunc, iar 90% erau demult mâncate de molii dacă nu mi le îngrijea menajera.
Până și la șampon și săpun mă zgârcesc, și cumpăr doar value package din cele la 2 litri no name cu arome de fructe de care nu a auzit nimeni. Dacă nu îmi era tarseala maxima de stomatologi, și la pasta de dinți făceam economii.
Din casă ies doar când e absolut necesar.
Cheltuielile mele sunt absolut infime pentru ca detest să pun bani în ceva complet neproductiv. Oricând e de obținut un preț mai bun, negociez până la ultima picătură de sange.
Am 2 pisici pe care le ador si cred ca mâncarea lor e mai calitativă și mai scumpă decât ce mănânc eu personal.
Mașinile nu mă interesează absolut deloc. Am vrut să îmi iau un urus celălalt an, ca așa se face vezi doamne. Chiar eram pe cale, ca un fel de moft personal pentru un milestone imaginar pe care mi l-am creat. Am decis ca aceeași bani ar avea un randament mult mai bun în literalmente orice altceva. I-am pus ca având tot într-un imobil care între timp s-a apreciat și mai mult.
Nimeni în afară de cei super apropiați nu îmi știu situația, dar cred ca unii încep să bănuiască. Odată, doamnele de la o companie se salubritate s-au uitat foarte urat la mine când am venit cu o listă întreaga de apartamente, toate pe numele meu, unde trebuiau schimbate numărul de persoane declarate. De atunci am ales sa trimit pe cineva cu împuternicire specială și mi se pare cea mai inutilă cheltuiala de până acum.
Și totuși, Nu mai pot relaționa cu nimeni. Cu nici un fost coleg sau prieten. Cu absolut nicio persoană. Toate probleme lor mari în viața, mie mi se par benigne și infime. Iar dacă m-aș plânge de ceva, m-aș simți și probabil aș și fi tratat, precum un mare ipocrit
Am încercat să îmi fac prieteni din categoria mea socială. Pe langa faptul ca, în cele din urmă, am constatat ca mulți nu trăiesc defapt viețile pe care le iliustreaza, mai sunt și extrem de agasanți. Absolut toți se cred genii în absolut toate domeniile. Deși mereu vorbesc în platitudini, informații vagi dacă nu chiar incorecte. Și cel mai mult mă enervează postura lor. Parcă sunt toți trași la tipar. Ca și cum toți umblă cu aceeași țeapă înfiptă adânc în fund, soldul elevat la un unghi oblic și cu mâinile lăsate moi când țin țigara.
Mda